Cel mai bun jucător al lumii, Nikola Karabatic, valorând cât tot lotul Constanței la un loc. Trei campioni mondiali și olimpici în echipă. Medie de 40 de goluri pe meci. Cu aceste „argumente”, Montpellier a venit la Buzău să facă instrucție cu HCM, dar a plecat cu coada între picioare.
20 de minute, campioana României a părut copleșită de stelele francezilor. S-a precipitat, a fost „găurită” în apărare, astfel că Montpellier s-a desprins la 15-7. O eliminare a celui mai bun handbalist din lume, Nikola Karabatic, a dat și tonul unei alte partide. Constanța s-a resuscitat într-o clipă, și-a recăpătat încrederea și s-a transformat într-o altă formație. O echipă care a propus în teren câțiva „gladiatori” în fața cărora campionii mondiali și-au pierdut capul. Popescu a devenit cel mai bun portar din lume, Timuszin a fost imperial pe semicercul francez iar Nicolae a preluat rolul lui Karabatic. Pe fondul unei isterii generale, HCM a redus până la 17-18 la pauză.
Cu eroi naționali și Goliat
Constanța și-a păstrat însă suflu și pentru partea secundă. Purtați de valurile unui alt succes istoric, cel cu Barcelona, din 2004, „marinarii” au început să creadă că se poate și cu Montpellier. Și pentru ca totul să fie posibil, antrenorul Kurtes și-a mai păstrat cartușe și pentru ultimele 15-20 de minute. I-a introdus pe Toma (foto), care i-a umilit pe portarii adverși, și pe Mureșan, erou național în defensivă. Peste toți s-a înălțat însă Goliat: portarul Mihai Popescu. HCM a fost la conducere mereu, iar la final s-a impus cu un fenomenal 37-33. A obținut o victorie care o poate duce între cele mai bune 16 echipe ale Europei.
Pot juca lângă Karabatic!
Supranumit Popeye, Mihai Popescu a făcut aseară un joc fenomenal, închizând poarta Constanței. A făcut poate meciul vieții lui. La final, extenuat, abia se mai ținea pe picioare. A mai găsit însă resurse pentru a da autografe și interviuri.
-Cum se explică victoria? -Cred că ne-au tratat de sus. Încă de la antrenamente au ieșit râzând, au părut cam aroganți. Noi am început mai timorați, însă în final am reușit să o scoatem ca la meciul cu Barcelona. -Ce v-a spus antrenorul la pauză? -Ne-a dat indicațiile cele mai bune, am glumit. Ne-a spus însă că azi putem câștiga. -Secretul succesului… -Am jucat cu sufletul. M-a încurajat și prezența tatălui lui Marian Cozma. Îi dedicăm victoria lui Marian. -După asemenea evoluție, crezi că ai putea juca alături de Karabatic? -Îmi doresc foarte mult acest lucru. Sper să joc alături de el și de alți mari campioni. Dar trebuie însă să continui pe aceeași linie.
„Victoria cu Montpellier este de patru puncte pentru noi. Nu știu câte echipe vor reuși să bată echipa franceză”, Nurhan Ali, director general HCM
4 mii de euro este prima de calificare pentru faza optimilor. Prima este valabilă pentru locul 4, iar dacă HCM încheie mai sus, aceasta crește
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER